Poți să „arăți bine” la exterior și totuși să trăiești cu frică de mâncare, rușine și episoade de mâncat compulsiv urmate de eliminare. Cântarul nu spune întreaga poveste când vorbim despre bulimia nervoasă. În rândurile de mai jos explicăm de ce, cum se manifestă și când e momentul să ceri ajutor.

Ce înseamnă, pe înțelesul tuturor

Tulburarea de alimentație numită bulimia nervoasă apare atunci când mâncatul devine un fel de „val” care te lovește: episoade de poftă greu de controlat, urmate de panică, vinovăție și încercări de a anula ce ai mâncat.

De obicei, aceste episoade înseamnă mâncatul unei cantități mari de alimente într-un timp scurt, cu senzația că nu te mai poți opri. Apoi apar comportamente de „compensare”: vărsături provocate, abuz de laxative sau diuretice, post negru sau ore întregi de sport epuizant.

Important: multe persoane cu tulburarea aceasta au o greutate normală sau chiar ușor peste. Uneori chiar aceasta este capcana: pentru că nu sunt foarte slabe, nici ele, nici cei din jur nu își dau seama cât de serioasă este problema.

Bulimia nu este o lipsă de voință și nici „moft de adolescente”. Este o tulburare psihiatrică recunoscută, cu cauze complexe, care poate avea consecințe grave atât fizice, cât și emoționale, indiferent de cifrele de pe cântar.

Cum se manifestă bulimia nervoasă și ce nu se vede la cântar

O situație frecventă: o persoană își petrece ziua la serviciu mâncând „ca la carte”, dar seara, singură acasă, golește frigiderul în 20 de minute, până la greață. Apoi, în baie, încearcă să scape de tot ce a mâncat.

Episoadele de mâncat compulsiv pot fi urmate de vărsături provocate, folosirea regulată de laxative sau diuretice, ore întregi de exerciții fizice sau alternanțe între mâncat excesiv și înfometare. În exterior, persoana poate părea „ok”: merge la muncă, are greutate normală, își vede de treabă.

În interior, însă, lucrurile arată altfel: rușine profundă, teamă că va fi descoperită, preocupare constantă legată de mâncare și de corp, stări de anxietate și depresie. Pentru mulți, tot timpul liber se învârte în jurul a ce, când și cât au mâncat sau vor mânca.

Pe termen lung, corpul plătește prețul, chiar dacă kilogramele nu scad spectaculos. Pot apărea tulburări ale sărurilor din sânge, care afectează inima, probleme stomacale și esofagiene, carii și eroziuni dentare, menstruații neregulate, oboseală accentuată. Toate acestea pot exista la o persoană cu IMC normal.

La nivel psihic, tulburarea se leagă adesea de depresie, anxietate, consum de alcool sau alte substanțe, automutilare. Mulți pacienți povestesc că se simt prinși într-un cerc vicios: promit că nu se mai întâmplă, apoi urmează un nou episod de pierdere a controlului.

De ce apare și cine este mai expus

Nu există o singură cauză pentru bulimie. De obicei se amestecă factori biologici, psihologici și de mediu. Un teren de anxietate sau depresie, perfecționismul, stima de sine foarte scăzută pot pregăti terenul.

Presiunea legată de greutate și aspect cântărește mult. Comentarii repetate despre kilograme în familie, bullying la școală, diete stricte începute de la vârste mici, imaginile filtrate de pe rețelele sociale – toate pot împinge o persoană vulnerabilă spre un raport nesănătos cu mâncarea.

La multe persoane, tulburarea apare după o perioadă de dietă foarte restrictivă. Corpul „ripostează”, apare mâncatul compulsiv, iar apoi vin vinovăția și comportamentele de compensare. De aici, ciclul se repetă și se tot adâncește.

Mai expuse sunt în general fetele și femeile tinere, dar pot fi afectați și băieți, bărbați sau persoane de vârstă mijlocie. În România, medicii spun des că văd cazuri și la persoane cu funcții înalte sau cu vieți aparent „perfecte”, care ascund ani de lupte cu mâncarea.

Cum se pune diagnosticul și ce înseamnă, concret, tratamentul

Diagnosticul se pune de către medicul psihiatru sau de către un psiholog clinic, pe baza discuției cu pacientul și uneori a unor chestionare. Nu există o analiză de sânge care „să arate” tulburarea, dar analizele pot evalua consecințele asupra organismului.

De obicei, la început se exclud alte boli care ar putea explica simptomele fizice (palpitații, amețeli, probleme digestive). Apoi, discuția se concentrează pe relația cu mâncarea, imaginea de sine și emoțiile din spatele episoadelor de mâncat compulsiv.

Tratamentul este de durată și implică, de regulă, mai multe componente. Psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală, ajută la înțelegerea declanșatorilor, la reglarea emoțiilor și la construirea unor obiceiuri alimentare mai stabile.

Medicul psihiatru poate recomanda medicație pentru depresie sau anxietate, acolo unde este cazul. Nu este vorba de „pastile pentru slăbit”, ci de medicamente care stabilizează dispoziția și reduc impulsivitatea, pentru ca persoana să poată lucra mai eficient în terapie.

În unele cazuri, intră în echipă și un medic nutriționist sau dietetician, pentru a reconstrui un ritual de mese echilibrat, fără interdicții totale și fără „alimente interzise”. Ajutorul familiei, atunci când e disponibil, face o mare diferență, mai ales la adolescenți.

La noi, traseul practic începe de multe ori la medicul de familie, care poate da bilet de trimitere către psihiatrie sau psihologie. Din păcate, rușinea și teama de judecată fac ca mulți pacienți să amâne ani de zile acest pas.

Când trebuie să mergi la medic și cum poți ajuta pe cineva drag

Dacă te recunoști în descrierile de mai sus, chiar și parțial, merită să discuți cu un specialist. Nu trebuie să aștepți să „fii suficient de grav” sau să ajungi subponderal pentru a avea dreptul la ajutor.

Există însă câteva situații în care este nevoie de ajutor rapid:

  • amețeli puternice, leșin, palpitații sau durere în piept după episoadele de mâncare și vărsături
  • vărsături cu sânge sau dureri mari în gât sau în abdomen
  • dezechilibru marcat: nu poți mânca deloc sau ai episoade foarte dese de mâncat compulsiv și eliminare
  • gânduri de a-ți face rău sau de a renunța la viață

În aceste cazuri, nu aștepta programarea la psiholog. Mergi la camera de gardă sau sună la 112, pentru că pot exista și urgențe medicale, nu doar psihice.

Dacă bănuiești că cineva drag trece prin asta, cel mai util este să abordezi subiectul cu blândețe, fără critici legate de aspect sau de mâncare. Poți spune, de exemplu, că ai observat că pare copleșit și că îți faci griji, fără să insiști pe numărul de kilograme.

Poate ajuta să:

  • îți oferi sprijinul, fără să condiționezi relația de „a se opri” din comportamentele problematice
  • încurajezi persoana să caute ajutor specializat, dacă acceptă, să o însoțești la primele programări
  • eviți comentariile despre diete, slăbit sau corp, mai ales la masă
  • ai răbdare: schimbarea este lentă și cu suișuri și coborâșuri

Mulți cititori ne scriu că nu știu „ce să zică să nu rănească”. De multe, cel mai valoros mesaj este unul simplu: „Îmi pasă de tine și nu ești singur în povestea asta.”

Întrebări frecvente

Poți avea bulimia nervoasă dacă nu ești slab/slabă?

Da. Multe persoane cu această tulburare au greutate normală sau chiar suprapondere. Problema nu se vede neapărat pe cântar, ci în relația cu mâncarea, în comportamentele de compensare și în suferința psihică din spate.

Se poate trece peste bulimie doar cu voință, fără ajutor de specialitate?

Unii oameni reușesc să reducă singuri anumite comportamente, dar, de regulă, fără terapie, uneori, fără suport psihiatric, riscul de recădere rămâne mare. Ajutorul de specialitate scurtează suferința și reduce complicațiile medicale.

Mi-e foarte rușine să vorbesc cu medicul de familie. De unde pot începe?

Poți începe cu un psiholog sau psihiatru, chiar și în privat, dacă îți este mai ușor. Mulți specialiști sunt obișnuiți cu rușinea legată de mâncat și corp și știu cum să abordeze delicat subiectul.

Greutatea spune foarte puțin despre lupta interioară din bulimie. Ce contează este cum te simți tu, cât de mult îți ocupă gândurile și viața relația cu mâncarea și cu propriul corp. Iar pentru asta există ajutor, chiar dacă primul pas pare incomod.

Acest material are rol informativ și nu înlocuiește un consult psihologic sau psihiatric. Dacă te regăsești în descrierile de mai sus sau ai gânduri de a-ți face rău, cere ajutorul unui medic psihiatru sau al unui psiholog, ori adresează-te de urgență serviciilor medicale.